Iertarea…sublim cuvânt! Dacă ar fi trebuit să vorbesc despre iertare înainte de a mi se greși, nu aș fi știut să spun prea multe, decât poate un: “E bine și trebuie să ierți” ! … și puțină filosofie și psihologie pentru a demonstra teoretic acest lucru. Înțelegi cel mai bine iertarea atunci când ierți, înveți iertarea atunci când alegi să ierți și când înțelegi interdependența dintre a oferi și a primi iertare. Există oameni pentru care iertarea vine foarte greu; persoane care spun că iartă, dar nu uită; persoane care pot ierta cu mintea, dar nu cu sufletul; persoane pentru care iertarea este direct proporțională cu gravitatea greșelii și persoane inflexibile, care habar nu au ce înseamnă la nivel practic acest cuvânt.
Jucăm cu toții într-o mare piesă de teatru. Eminescu a fost unul dintre cei care a înțeles acest lucru:
” Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul și pe patru,
Totuși tu ghicive-i chipu-i,
Și de plânge, de se ceartă,
Tu în colț petreci în tine
Și-nțelegi din a lor artă
Ce e rău și ce e bine.” (Glossă)
Rostul relațiilor noastre, rostul întâmplărilor din viața noastră este unul singur: acela de a ne ține oglinda pentru a ne vedea și a ne cunoaște pe noi înșine. Am acceptat să jucăm acest joc încă înainte de a coborî în fizicalitate, am acceptat să învățăm alături de cei pe care acum îi blamăm sau nu-i putem ierta, pentru că ei erau cei mai potriviți să ne învețe ceva despre noi însine, l-am considerat necesar pentru evoluția sufletului nostru. De acum, uitând cine suntem cu adevărat…ne grăbim să arătăm cu degetul, să blamăm, să aruncăm cu piatra.
În “Curs în Miracole” , se spune că iertarea este cheia fericirii. Fără iertare nu poți merge mai departe, de asta consider că este indispensabilă pentru a putea avea o viață împlinită pe acest Pământ. Mai mult decât atât, iertarea reprezintă și primul pas în accesiunea către Sinele nostru mai Înalt.
Când alegem să iertăm, de fapt ajutăm rana să se vindece și ne eliberăm de trecut. De fapt, îl dezlegăm pe celălat de tot ce înseamnă viața noastră și îi permitem să plece pe propriul drum. Dar frumusețea stă în faptul că tăind corzile, dezlegând funiile dintre noi și celălalt, nu numai că celălalt este liber, ci și noi înșine.
Iertarea este în primul rând un act de conștientizare și un act de credință. Este nevoie să fim dispuși să privim mai atent lucrurile sau persoanele pe care le condamnăm. Nu ne sunt ele oare doar o oglindă menită să ne arate ce aspecte ale noastre nu le-am integrat, ce părți ale propriei umbre nu suntem încă pregătiți să le acceptăm, și că avem ceva de învățat aici? A te repezi să dai vina pe celălalt înseamnă să pierzi oportunitatea unei lecții, a unui salt în conștiintă, oportunitatea de a evolua către un nivel superior de conștientizare și cunoaștere. Paul Ferrini spune: “Orice sau oricine ți se pare că nu ar fi în regulă, nu face decât să-ți arate ceea ce ți s-ar părea că nu e în regulă cu tine însuți.” Greu de acceptat, de înțeles și digerat, așa este? Și apoi continuă: “Contemplă ceea ce te deranjează și iartă-te pentru că ai luat totul prea în serios.(…) Ai de iertat o singură persoană în călătoria ta -și aceea esti tu însuți!”
Iertarea este un proces dificil pentru foarte multi oameni,cu toții trebuie să practicăm iertarea. Orice om care are o problemă cu iertarea de sine prezintă un blocaj în acest domeniu. Iertarea ne deschide inima în fața iubirii de sine. Foarte mulți oameni păstrează ani la rând resentimente în inimile lor, considerând că ceea ce le-au făcut ceilalți a fost și rămâne de neiertat. În realitate, resentimentele nu sunt altceva decât o închisoare emoțională personală. În final, oamenii rămân cu dreptatea lor, dar nu se aleg niciodată cu fericirea.
Incapacitatea de a ierta este una dintre cele mai cumplite torturi pe care ne-o aplicăm singuri. Amărăciunea și resentimentele sunt ca și cum am înghiți o linguriță de otravă în fiecare zi. Ele sfârșesc prin a se acumula și a ne otrăvi puțin câte puțin. Este imposibil să ne simțim sănătoși și liberi atunci când rămânem blocați în trecut.
Oamenii pe care îți vine cel mai greu să îi ierți sunt cei mai buni profesori ai tăi! Dacă te vei iubi suficient de mult, pentru a nu te mai otrăvi singur cu resentimentele tale față de ei, îți va fi ușor să ierți, iar tu te vei elibera. Liniștea este cea mai importantă!
Ne ducem existența presărată cu păreri de rău și regrete pentru că…nu putem altfel. În tot acest război, suntem într-o continuă căutare: a fericirii, a succesului, dorindu-ne astfel să punem bazele unei vieți trăite din belșug. Nu ne vom putea bucura dacă nu includem în viața noastră și iertarea. În sens contrar, ne distrugem unica “punte pe care trebuie să trecem noi înșine.” (Iacob Negruzzi)