- Psihoterapie ericksoniana si Hipnoza clinica
Prin definitie Hipnoza este o stare modificata a constiintei, in cadrul careia persoana implicata se deconecteaza de stimulii externi si se orienteaza spre interior. Acest fenomen se petrece si in viata de zi cu zi, atunci cand suntem absorbiti de un eveniment, o carte, un film, o actiune…
Abordarea Ericksoniana este una indirecta si permisiva si se realizeaza prin intermediul comunicarii analogice si metaforice, are un caracter individualizat. Hipnoza este o metoda utilizata in psihoterapie si faciliteaza trairea experientiala care conduce la cresterea eficienta a interventiei psihoterapeutice.
Transa hipnotica poate fi comparata cu o visare cu ochii deschisi, persoana hipnotizata fiind constienta in permanenta. Hipnoza nu inseamna somn, dar poate fi comparata cu o stare de somnolenta. In transa hipnotica nu iti pierzi cunostinta, nu scapi controlul, nu esti pus de hipnoterapeut in situatii ridicole, nu este intruziva si nu dauneaza sanatatii. Tu esti cel detine controlul si, oricand doresti poti iesi din transa.
Transa hipnotica este “calea regala” de a ajunge la inconstient, si spun asta pentru ca aici se pot rezolva mai usor dificultatile cu care ne confruntam, deoarece el, inconstientul este detinatorul cheii sau cheilor de la usa sau usile pe care nu le putem deschide constienti.
Hipnoza nu face decat sa ne deschida mintea, sa ne ajute sa regasim resurse adormite in colturile inconstientului.
Este folosita in intarirea stimei de sine, ajuta la rezovarea depresiei, starilor de anxietate, fobiilor, adictiilor, atacurilor de panica, ticuri, etc.
.
2. Consiliere psihologică
Consilierea psihologică este metoda des utilizată în situaţiile de criză precum divorț, moartea unei personae, boală gravă sau în schimbări bruşte ce presupun o adaptare rapidă.
Aceasta metoda de consiliere ajuta la optimizare personală, îmbunătăţirea comunicării, autocunoaştere, rezolvare de probleme emotionale, prevenirea consumului de substanţe, prevenirea violenţei și prevenirea îmbolnăvirilor.
.
3.Psihoterapie individuală (copii/adulti)
Tipul acesta de psihoterapie este indicat cand ai nevoie să te cunoști mai bine, simți nevoia sa vorbești cu cineva pregătit să te asculte, te simți trist, abătut sau fără chef, ai stări pe care nu le înțelegi, te simți neîncrezător sau nerespectat de cei din jur, vrei să fii mai fericit, ai probleme în relațiile importante (cu părinții, partenerul, șeful, colegii sau prietenii) sau vrei să faci anumite schimbări în viața ta.
.
4.Psihoterapie de cuplu
Psihoterapia de cuplu este o formă de psihoterapie dedicată partenerilor unui cuplu și presupune participarea amândurora cu sprijinul psihoterapeutului. Esențială este crearea unui loc și timp special în care partenerii să își poată concentra atenția asupra cuplului pentru a putea favoriza schimbarea.
Acest moment special este generat de dorința amândurora de a explora și a clarifica temele de interes pentru cei doi. Terapia de cuplu ajută partenerii în primul rând să își identifice dificultățile, apoi să le analizeze și în final să găsească soluțiile potrivite.
Întrebarea de baza la care trebuie să răspundă un cuplu care doreşte o întâlnire cu un specialist este: “Dorim noi doi să intrăm într-un proces de consiliere/terapie pentru a ajunge la o mai bună înţelegere a dificultăţilor cuplului în traiul împreună? Suntem pregătiţi pentru a învăţa ceva din criza actuală?”
Este important să se distingă ceea ce ar fi de dorit şi ideal (scop ideal) de ceea ce este clinic posibil (scop realist). Terapia conjugală se adaptează nevoilor cuplului, stadiului său de dezvoltare şi posibilităţilor sale.
Terapeutul de cuplu va încerca să păstreze o poziţie neutră, de observator obiectiv, sau poate va încerca să intre în “jocul” cuplului respectiv şi să-i folosească legile în mod constructiv.
Există în mare două forme de metode prin care se poate aborda psihoterapia de cuplu, unele ce vizează elaborarea conflictelor (de orientare psihanalitică) şi altele care vizează modificarea comportamentului şi care se inspiră din teoriile sistemice şi ale comunicării. În prima formă, terapia încearcă să înţeleagă mai bine comportamentul partenerilor cu motivaţiile lor inconştiente. În a doua formă, se pleacă de la o modificare directă a comportamentului şi comunicării, sprijinindu-se pe învăţarea bazată pe efect.
.
