Viața umană este dură, uneori chiar tragică…timpul care se scurge rănește întotdeauna trupurile. Dacă n-am fi fericiți, dacă n-am avea această aptitudine de a nu ne îneca în tot ce este sumbru în jurul nostru, cum am mai putea să luptăm împotriva mâhnirii și a disperării? Prin câte aventuri trecem pe drumul nostru spre fericire.
Fericirea poate apărea aproape din nimic… Să fii fericit nu e un lux, ci o necesitate. Fericirea este ceea ce face ca viața psihologică să fie posibilă. Nu trăim pentru a fi fericiți, ci pentru că putem să fim fericiți! Așa spunea și Paul Claudel:
“Fericirea nu este un scop, ci un mod de viață.” Să fii cu ochii larg deschiși, căci doar așa vei surprinde frumusețea cotidianului și să te bucuri că trăiești, aici și acum. Acestea sunt primele și cele mai frecvente șanse ale noastre de a fi fericiți. Fericirea este un ideal de care nu putem să ne apropiem decât înarmați cu răbdare, și nu un absolut tiranic și epuizant, pe care ar trebui să-l atingem neapărat și fără întârziere.
Practica fericirii are multe puncte comune cu creșterea unei plante: sufletul nostru trebuie îngrijit cu stăruință. Dar și cu deprinderea de a cânta la un instrument muzical: în fiecare zi să facem eforturi concentrate și îndemânatice, pentru a simți, din când în când, despovărarea pe care ne-o aduc momentele de grație. Cu cât practicăm mai mult aceste exerciții, cu atât totul se însuflețește și se luminează. “Rețetele fericirii” sunt cunoscute de mult timp: să ne preocupăm de asigurarea condițiilor materiale pentru a putea fi fericiți, să primim cu bucurie momente scurte de fericire, să îndepărtăm, constant și cu blândețe necazurile, să ne agățăm de viață când ne confruntăm cu suferința. Este simplu, dar nu ușor. Totuși pas cu pas, datorită fericirii care se naște și renaște, observăm că mai avem de îndeplinit tot mai puține condiții și că suntem din ce în ce mai pregătiți să o primim în viața noastră și în sufletul nostru.
A recunoaște fericirea și a o primi este o întreagă artă, este înțelepciune. Dar cum procedăm pentru ca absența ei să nu fie o suferință? Nu trebuie să facem nimic altceva decât să acceptăm ce ni se întămplă și să revenim încet la momentul prezent de fiecare dată când spiritul nostru “o ia razna” .
Am ajuns să înțeleg că suntem precum apa…așa cum șuvoaiele de apă își găsesc singure calea și depășesc obstacolele pentru a ajunge în marea vieții, și noi ne găsim calea în viață și curgem împreună cu ea; iar când ne transformăm în vapori, ori în ceață, revenim pe pământ, asemenea ploii și renaștem. Apoi dacă învățăm ceea ce avem de învățat aici, îi ajutăm și pe ceilalți să devină cocreatori ai unei lumi pline de speranță, credință și iubire pentru tot ceea ce există.
“Să trăiești frumos, indiferent de ce este în jurul tău. Dintotdeauna în lume au fost și bune și rele, dar tu trebuie să faci ce crezi că e bine, să faci tot ce e posibil, pentru ca atunci când privești în oglindă să-ți poți zâmbi…”
“Un om deplin este acela care și-a înfruntat etapa autodistructivă, oprindu-se, așa cum spunea William James, pe marginea prăpastiei, și apoi a avut curajul să se întoarcă și să țină piept Universului.”
.