Unii spun că sunt ploaia caldă de vară. Alții, că sunt pământul cu toate roadele sale. Puțini (dar buni) sunt cei care mă văd și curcubeu dar și aer, albastru, până la cer…
Mie imi place sa ma simt poezie, cu versuri melodioase, bucurandu-ma de fiecare suras al copilului din mine dar si de parfumul nebunelor dorinte… Ca un vers alb as vrea sa fiu nestapanita, vie si fara hotare de curajoasa. Ma vad metafora care iti umple capul cu baliverne nebunesti dar si de soapte blande, abia rostite.
De ce nu as fi si ploaie de vara? Imi place sa fiu senina si calda. Ma bucura oamenii care imi vorbesc frumos sau uneori ma cearta, imi plac copiii veseli dar si copii mei pe care Dumnezeu mi i-a oferit in dar, ma vad lumina de vara oglindindu-ma in surasul tau… Spre amiaza imi place sa fiu surprinzatoare, din ochi facandu-te sa zambesti dar si sa te incrunti. Doar de emotia ta prefer sa fiu si nor tulbure si stropi de ploaie navalnici, ca sa te curăț de tot ceea ce ai acumulat peste zi, nemulțumire… Ploaia calda sa te ude pana la piele, ca intrandu-ti in piele sa te simt mai bine, si mai bine, pana la ultima celula infrigurata. Dar cum ploile de vara trec repede si eu vreau sa te simt si sa te vad din nou lumina, pe cerul fericirii mele.
Chiar mi-ar placea sa ma vad si pamant. Poate ca asa voi indeparta pamantul de tine si te voi face sa plutesti pe adierea tandra a gandurilor mele frumoase. Pentru ca iti doresc tot binele. Mai mult, ma vad pamant mereu prolific, de unde renasc izvoarele gandurilor mele bune si de unde se naste frumosul, pentru oameni frumosi. Tot din pamantul meu se nasc prunci sanatosi, pruncii nostri, ca iarba atat de verde la inceput de primavară. Nasterea, ca albia necuprinsa a universului la big-bang, iar tu – primul barbat care ne-ai adus cu picioarele pe pamantul ud de atatea si atatea lacrimi…
Cand sunt mai vesela ma vad curcubeu. Un curcubeu pasnic, plin de culoare si de rabdarea de a te astepta. Iti ofer rand pe rand cate o culoare. Rosu pentru dorinta de a te privi cu drag, indelung, fara sa clipesc. Orange, energica si neastamparata atunci cand te astept a sosi odata la mine si de a curma asteptarea… Galben pentru a te uramari plina de indoiala, intrebandu-ma daca universul meu este si universul tau… Si asa mai departe pana la albastrul din privirea si din adancul sufletului tau si terminand cu indigo si violet, culorile supreme ale credintei mele in tine ca esti bun, ca violetul din straiele neprihanite ale inaltilor ierarhi…
Ma vad uneori si aer. Aerul pe care il respir tinandu-mi la piept pruncii infrigurati de ganduri sumbre. Ma mai vad aer in pieptul tau pentru a sti ca ma respiri si ca sunt in fiecare alveola vie din tine. Sunt chiar aerul din surasul meu cand un om bun imi intinde o mână…
Sunt pana la urma intreaga ta lume, a copiilor mei si a oamenilor dragi mie. Ii inconjur cu vorbe calde de alint, cu patimă si pricepere pentru ca ei sunt viata in care m-am trezit a doua oara… Sunt poate intregul univers, nemarginirea, acolo unde Dumnezeu a impus limitele.
O intrebare am. Dar tu? Tu cine esti om bun? Esti soare, un print misterios, un calator trist care se confunda cu drumul său, ori omul care trebuia sa ofere dragoste?
Esti lumină sau intuneric? Esti aer, curcubeu sau univers?
Esti doar un gand momentan. Tu esti Eul pe care ți l-ai dorit dintotdeauna. Esti un om care poate sa mai gaseasca doar speranță. Dincolo de univers, de lume, de pamantul care naste iarba mereu verde… Esti speranta de bine. Roaga-te la Dumnezeu si drumul tau va fi în Lumină.
Cu bine…