Frumoși au fost anii petrecuți în casa părintească. Nu tu frici, nu griji, liniște şi pace în gânduri şi în trăiri. Ce poate fi mai frumos când tatăl, cu mâinile brăzdate de atâta muncă, îți mângâie fruntea sau te tine în brațe? Nici urmă în mintea ta de copil că ar putea exista pericole dau dezamăgiri. Nimic din răutăţile lumii. Ce poate fi mai frumos când mama, încărcată de grijile gospodăriei, îți dă sfatul bun, vorba frumoasă, acea încurajare care să ne dea mereu încredere şi liniște? Ce poate fi mai frumos? Aceasta este familia unde un copil se formează si creşte în valori umane, în frică de Dumnezeu.
După copilărie urmează anii adolescenţei. Tinerețea timpurie cu toate capriciile si descoperirile sale. Am descoperit că învăţătura este o cale deschisă pentru mine. Şi astfel am învăţat. Am aflat că oamenii nu sunt toți buni şi am cerut sprijin. Am învăţat astfel să mă apăr. Dar am descoperit că lângă mine nu am doar copii ci si ei, adolescent fiind, sunt adolescenţi ca şi mine. Cu capriciile şi sentimentele lor.
Am descoperit şi o altfel de iubire în adolescenţă: acel sentiment cu emoții în stomac, cu gânduri de-a valma, cu lipsa concentrării şi cu plăcerea de ai auzi glasul lui la telefon. Îmi iubesc părinţii, dar el era altfel. Era si soare si luna, era si întuneric si lumina orbitoare, era aproape totul…
Am trăit dragostea de adolescentă la intensitate maximă. Cu îmbrăţişări pasionale, cu gelozie şi iertare, cu frica de a nu-l pierde vreodată. Iată că am învăţat să fiu şi posesivă, dar am cerut şi de el dăruire şi răbdare. Am avut uneori chiar impresia că noi știm totul, doar noi știm ce este acest sentiment frumos. Chiar atenționați că putem greși, am spus tuturor că instinctul nu ne înşeală, suntem dăruiți unul altuia.
Oamenii mai în vârstă, prietenii mai mari, părinţii, au vrut să ne transmită ideea ca tot ce este prea viu, prea grăbit şi trăit la intensitate maximă, va pieri la fel de repede, ca un foc de paie… Dar cine să asculte? Şi nu din rea voinţă, ci parca universul s-a născut odată cu noi şi parcă le știam pe toate. Am, crezut că doar noi știm a ne iubi cu adevărat… Poate că şi acești oameni care ne dădeau sfaturi aveau dreptatea lor şi poate că trebuia să le ascultăm povața. Ei au fost doar bine intenționați şi au vrut să ne spună doar din înțelepciunea lor acumulată în timp, cu răbdare, în urma fericirilor sau dezamăgirilor acumulate. Dar cine are răbdare în iubirea adolescentină?
Adolescenții sunt de mai multe feluri. Am descoperit asta în vorbele şi comportamentul prietenelor mele. Mulţi spun că iubirea de adolescent se trăieşte tumultuos, intens şi aparent fără o regulă precisă. Cică ar trebui căpătată acea experienţă cu care să păşeşti în viaţă. Să cunoști tânărul de lângă tine, să știi cat îl duce capul… Dar (mă gândesc), cu ce preț? Sentimentele mele, în cazul multiplelor dezamăgiri, cum vor avea de suferit? De ce oare ne lăsăm duși de val, de plăcerea clipei, ca apoi să fie necesar să ne „lingem rănile”, să suferim în dezamăgire? Eu am fost verticală şi cu principii. Cu acele principii de viaţă căpătate arbitrar, ce-i drept, de la părinţi. Dar sfatul bun m-a făcut să „supravieţuiesc” adolescenţei şi tentațiilor sale, uneori dificil de manageriat.
Eu am făcut parte şi din categoria adolescentelor care au considerat că dragostea se învaţă cu răbdare, în liniște. Chiar daca partenerului meu de atunci nu i-a fost poate ușor, am reușit să descopăr că şi iubirea așezată pe baze stabile, poate creiona un caracter puternic, raportându-mă la acest sentiment. Femeile nu trebuie sa fie naive, bărbaţii nu profitori. Nimic nu se limitează doar la sex si intimidarea în faţa unei iminente despărțiri. Nimeni nu trebuie sa profite după nimeni, iar egalitatea în trăiri chiar trebuie să se manifeste, realmente. Eu am considerat că tânărul de lângă mine, prin relația pe care o aveam, poate fi ajutat sa crească şi să iubească curat, să se cunoască ca om, în toate direcțiile şi să se autodepășească. Pană la urmă şi iubirea face parte din educația personală.
Este frumos acum când, peste ani, afirm că dragostea de adolescent este minunată, este intensă, chiar rămâne întipărită în minte pentru toată viaţa ca „dragostea dintâi”. Frumusețea consta şi în timiditatea cu care am trăit totul, emoția de a descoperi sensul curat al iubirii, „fluturii” din stomac. Emoția primei întâlniri, primul luat de mână, încrederea căpătată în partener în a construi cea mai frumoasa amintire – nimic nu a mai surprinzător ca prima dragoste.
Însă, am mai aflat că poveștile de dragoste, chiar dacă evoluează diferit, se îndreaptă spre același inevitabil sfârșit. În mare parte tinerii se despart, alegând căi diferite în viaţă, limitați în idei sau dezvoltându-se diferit, în noi etape ale vieții. Trist este când iubirea se termină brusc, în lacrimi, fără acel „sfârșit fericit până la adânci bătrâneţi”. Am încercat şi eu în evoluția mea să evit un astfel de sfârșit dar… lucrurile sunt de multe ori inevitabile. Poate din vina lui, sau din a mea, poate datorita unei nepotriviri care a apărut după ce fluturii din stomac si-au luat zborul, finalul a sosit. Şi cu el au sosit şi remușcările… De scurta durata ce-i drept, pentru ca stăteam pe principii de viaţă solide. Dar acea suferinţă nu se uita nici ea, rămâne o amintire puternică, ca şi prima dragoste…
Până la urmă o poveste de dragoste nu trebuie sa fie perfectă, pentru că nimic în lumea asta nu este perfect. Trebuie să te mai şi cerți sau să faci câte o observație, trebuie să te mai şi superi sau uneori să ţipi de nemulțumire, în perna ta. Chiar si nemulțumirile sunt firești. Cel mai important este cum trec adolescenții de asta şi câtă răbdare au să reconstruiască. Pericolul sta în lipsa răbdării, când poți da cu piciorul la tot ceea ce a înflorit în relație atât de frumos. Si să se aleagă praful…
Slavă Domnului că atunci când vrem să ne întoarcem la persoana iubită, după ce o pierdem din diferite motive prostești, dragostea ne găsește scuze şi ne scuză ea însăşi prin fragilitatea ei.
Şi iertând, descoperim că nu frumusețea ne face să iubim, ci iubirea ne face să vedem frumusețea. Din acest motiv, dragostea de adolescent are parfumul său.
Adolescent fiind vei trai prima dragoste. Însă poate că niciodată nu trebuie neglijat faptul că atunci când iubim, întotdeauna ne străduim să devenim mai buni. Când ne străduim să devenim mai buni decât suntem, totul în jurul nostru devine mai bun…