“Viaţa nu este aşa cum ar trebui să fie, ci aşa cum este. Diferenţa constă în felul în care i te adaptezi tu.”
Candva, nu foarte demult, pe aceasta lume am fost daruita unei familii de oameni buni. Nu stiu daca eu am ales, poate Creatorul, dar in acesta frumoasa lume albastra am nimerit cum nu se poate mai bine. Prima rasuflare a copilului nou nascut, prima imbratisare a mamei, intaiul miros clar definitivat in constiinta copilului din mine au venit firesc, de la primul meu inger intalnit in aceasta viata.
Calauzindu-mi gandurile spre descoperire, de la primii mei pasi nesiguri sau de la primul deget de care m-am agatat in marea mea nesiguranta, lumina izvorata din inima sa calda m-a facut sa devin mai buna, mereu mai buna…
Copilaria nu degeaba se numeste raiul intalnit al omului. Copilaria mi-a fost presarata de ganduri bune, mereu firesti. Bunul simt, caldura unor suflete minunate langa simpla mea existenta, m-au facut sa cred ca viata este frumoasa, mereu plina de lumina. Si chiar a fost si este … zic eu, gandindu-ma strict la ceea s-a derulat pana acum.
Copilaria a fost senina. Cu ciresul mereu plin de daruri dulci in primavara tarzie a fiecarui an, cu copiii mereu galagiosi si plini de viata care alergau ulitele satului cat era el de lung si nu in ultimul rand fericirea de a-mi avea langa mine, mereu sprijin si alinare, pe parintii mei care mi se pareau mereu tineri, atat de tineri si frumosi. Pleonasm, ingerii sunt doar frumosi…
Tulbure si plina de descoperire a venit si adolescenta. Mereu grabita, plina de arome imbietoare, de candoarea prieteniilor adevarate, de primul gand de iubire, imbatata de fericire… Clipele se dilatau la maxim in lungile ore de asteptare ale “acelui” telefon, ca apoi timpul alerga ca o naluca cand, tinandu-l de mana si plimbandu-ne, nu mai atingeam pamantul. Deja conflictele adolescentine au devenit o joaca atunci cand, plini de speranta si intelepciune, ingerii copilariei mele mi-au aratat ca increderea este o dovada de iubire parinteasca si ca sustinerea propriului copil nu este un act de curaj, ci de putere de a te considera cel mai bun copil, copilul cel mai iubit de pe pamant. Aceasta putere aratata de parintii mei in clipele cand poate eu nu meritam aceasta, increderea si sustinerea emotionala primita in aceasta etapa a vietii mele, au ramas in mintea mea vie si o ofer constant si total copiilor mei de mai tarziu…
Am fost si indragostita si revoltata, dezvadajduita si poate mereu curajoasa de a fi permanent intr-o lupta cu mine. Si cu increderea ca mereu viata poate deveni lumina atat timp cat tu traiesti si respiri lumina…
Caile m-au purtat spre adolescenta si tinerete mai repede decat poate as fi vrut. Aleile satului au devenit mai tacute fata de cum erau odata. Copiii, astazi oameni in toata firea, si-au descoperit propriul lor destin si au apucat-o pe cale a instrainarii de satul natal, de glia parinteasca.
Ca si lor, viata mi-a oferit bucuria de a ma regasi intr-o postura adorata de mine dintotdeauna, aceea de a lucra cu copiii, cu oamenii. Am fost dacalul lor ani frumosi, i-am invatat tainele cititului si sa socoteasca temeicic, le-am deschis orizonturile explicandu-le misterele lumii in care traim si fenomenele care au adus universul la forma si dimensiunile pe care le percepem astazi… Avand in puterea mea dorinta de a ma darui oamenilor, am aratat generatie de generatie acea fericire pe care am primit-o in dar de la primii ingeri intalniti si am desavarsit alti ingeri, copiii si adultii generatiilor viitoare…
Am avut ceva mai tarziu puterea de a face schimbari, de a aduce ceva si mai bun in existenta mea. Am adus curajul de a sprijini oamenii deznadajduiti, oamenii care, cu sau fara voia lor, s-au indepartat de lumina. Calea de a vorbi cu mintea deja prea incurcata a omului nu este o activitate simpla. Doar privind complexiatea firilor omenesti, descoperi ca si probeleme mintii sunt la fel de intortochiate. Multitudinea de ganduri negre, caracterul mereu diferit al bataliilor cu intunericul m-au facut sa fiu tot mai increzatoare ca venirea mea pe lume nu a fost intamplatoare. Dumnezeu nu joaca zaruri… Trebuia sa intalnesc oameni si sa descopar fapte care pe mine sa ma faca mereu mai buna iar pe partenerii mei de discutii mai deschisi la dialog, in a depasi nepriceperile, fricile…
Am gasit si oameni de mai putina calitate, cu dorinta clara de a face rau, de asi face rau lor insusi. Oameni care nu s-au putut desprinde de ceata intunecata a nelinistii si au alunecat incet, dar sigur spre propria lor Golgota… Dar aceea sunt putini. Nesemnificativ ca numar.
Ceilalti (si pentru ei simt o mare implinire) sunt oamnii buni, cu minte deschisa, cu puterea interioara de a depasi orice bariera. Acesti oameni mi-au aratat in profesia mea calea, acestia sunt lumina calauzitoare din care imi hranesc acum spiritul si dorinta de a deveni din ce i ce mai buna profesional. Acesti oamnei, carora le sunt recunoscatoare, m-au facut mai buna, mai rabdatoare, mai intelegatoare. Aceste calitati umane le-am regasit cu mintea de adult si sunt fericita ca astfel de valori mai exista. Mintea omului este o permanenta enigma si un etern izvor de trairi. Iar daca prin priceperea mea am reusit ca acest noian de sentimente si trairi sa-l calauzesc in mintea oamenilor cu care am lucrat, macar pe o scurta perioada de timp, menirea mea este implinita. Am devenit eu insumi lumina din care doresc mereu sa impartasesc.
Ca rasplata, Creatorul meu mi-a daruit doua suflete tinere. Doua lumini din stele care sa isi gaseasca mama prin mine, linistea existentei lor. Fiecare zi traita langa aceste inimi calde ma incanta si ma entuziasmeaza de a ramane mereu tanara, vie si datatoare de speranta… Dau copiilor mei din mine viata, entuziasm, bucurie si iarasi viata. Sunt acele trairi cu care ei sa se simta mereu in siguranta, de a trai fara intuneric, frici, deznadejde. Le ofer caldura unui camin in care sa invete numai lucruri de calitate: adevarul, sinceritatea, bunatatea si iubirea. Asa cum le-am primit si eu in dar de la ingerii nasterii mele. De aceea traiesc si ma bucur cu ei, pentru ei si pentru viitorul lor in lumina…
In final doresc sa ma regasesc zilnic in rol de mama, in rol de adult responsabil, de copil bun si recunoscator parintilor mei, de profesionist devotat oamenilor care imi solicita ajutorul si … de prietena oamenilor pe care i-am castigat in timp, langa sufletul meu.
De ce? Pentru ca in viata n-ai nevoie de foarte multe ca sa fii fericita. Ai nevoie doar de o mana de prieteni… in asfintit… Ai nevoie de un suflet curat si un … intreg infinit.
Am nevoie sa fiu eu!