Fiecare om isi cunoaste puterea interioara. Fiecare dintre noi cautam a face fata lumii asta nebune. Poate ca de multe ori reusim, alteori nu. Fiecare situatie in care ne aflam, tensionata sau nu, creaza o rezonanta interioara care ne dicteaza cum sa reactionam, cum sa ne canalizam gandurile si ce sa spunem.
Poate ca de multe ori ne vine sa urlam de ciuda sau de durere. Alteori privim impasibili si resemnati totul. Fiecare reactie este grea in sine deoarece mentalul nostru este un organism atat de sensibil incat si pe noi ne ia prin surprindere uneori. Consider ca bunul simt, credinta si calmul interior ne fac in final sa iesim castigatori din fiecare situatie.
Calmul este primul semn al autocontrolului. Liniștea lăuntrică, gesturile sale controlate, cuvintele sale cumpătate induc o senzație deplină de pace. Calmul este forța cea mai desăvârșită, pentru că le menține pe toate într-o armonie perfectă.
Calmul este dovada fermității. Stăpânirea de sine este dorința de a manifesta autocontrolul; fermitatea este lupta cu toate obstacolele ce apar; calmul este liniștea ce apare după ce am supus toate forțele adverse. Calmul este o infinită putere care se manifestă prin non-acțiune.
Fiind calm nu înseamnă să înghiți orice, să fii de acord cu tot ce ți se întâmplă sau ți se spune. Calmitatea nu are NICI o legătură cu resemnarea.
Este vorba despre acceptarea situației în care ne aflăm la un moment dat și identificarea unei modalități de a avea o relație înțeleaptă față de lucrurile și persoanele implicate.
În starea de calm, exact când partenerul de discuție sau situația ar fi fost gata să te doboare, poți – respirând calm, fiind în punctul de echilibru emoțional așa de prețios și așa de puternic – să alegi. Din acest punct poți schimba lucrurile.
Acum mi-am adus aminte de o pildă:
”Se întâlniseră trei magi, cei mai puternici, să-și încerce puterile. Unul, stăpânul forței vântului, a adunat furtunile, vijeliile, uraganele, musonii, și a smuls din rădăcini arborii, ștergând coaste de dealuri și munți, lăsându-le fără case și vegetație, rostogolind stânci și astupând cursuri de ape.
În scurt timp, fața pământului se schimbase mult, dunele și dealurile lăsaseră în urmă văi, văile astupate de pomi și stânci se făcuseră dealuri…
Al doilea, stăpânul apelor, mai furios, a scos râurile din matcă. A făcut râpe adânci săpate în munte, a revărsat lacurile și a dărâmat cetăți întregi în ape. Insule au dispărut, altele au apărut în mare, acolo unde apa se retrăsese spre susul râurilor, în haos nebun.
Al treilea însă, se așeză pe o bucată de trunchi și se apucă să privească apusul. Ceilalți doi așteptară să vadă ceva, poate o forță să vina din zare, să schimbe iar fața pământului, în alt fel… nimic.
Bătrânul mag se retrăsese în sine, privind calm spre apus. Respirând rar, liniștit, privea nemișcat. Atunci toate se opriră, încremeniră și ele: vântul căzu, fără suflare. Apele încetară de a mai curge. Soarele rămase pe cer, gata să apună, prins în nemișcare. O liniște cumplită făcea să le țiuie urechile celor doi magi care nu mai puteau suporta încremenirea.
Atunci unul din ei strigă: De ajuns! Tu ai învins! Recunoaștem că dintre toate forțele, Calmul este cel mai puternic.”
Așadar, calmul este stăpânul mișcării. De aceea înțeleptul totdeauna își păstrează seriozitatea; el își păstrează totdeauna calmul.
Deci reusita noastra in viata, cu bune si cu rele, cu emotii sau cu indiferenta, cu lacrimi sau cu fericire, este dictata de puterea de a ne pastra calmul. Daca facem ca linistea interioara sa domine raul si prin ea sa alungam vanturile care ne freamata gandurile, atunci vom savura linistea interioara la care omul viseaza in intreaga sa existenta. Este linistea care nu inseamna altceva decat fericire!