“Iarna mi-e un dor cumplit de tot ce-mi trezește primavara in suflet…”
– E târziu, nu ti-e somn?
– Nu…mi-e dor…
Dorul este un sentiment greu de definit…în dor e prezent într-un fel propriu un sentiment indescriptibil. Dorul e apropiat de tandrețe, dar are un caracter mai spiritual decât acesta. În dor omul se cunoaște pe sine însuși, cum nu se cunoaște în afara dorului.
Dacă nu ar exista dorul, nu am avea cum să știm cât de mult iubim anumiți oameni, cât de mult ne lipsesc și cât de mult înseamnă ei pentru noi…Dacă nu ar durea atât de tare dorul, poate n-ar fi atât de mare iubirea, pentru că și dorul e tot o formă de iubire.
Încă din cele mai vechi timpuri am fost privați de independență, de libertate sau de alte drepturi, iar lipsa intensă și acută a mulțumirii sufletești a creat cuvântul dor. Sentimentul de dor este însă mai mult decat simpla lipsă. În dor sunt amestecate sentimente de bucurie, de tristețe, melancolie, patimă, nostalgie ori jale. Etimologic vorbind, cuvântul dor vine din latinescul “dolus” – care înseamnă durere.
Din punct de vedere psihologic, dorul este un sentiment universal, orice om care s-a atașat de cineva trăiește dorul.
Oamenii pot experimenta mai multe tipuri de dor. Oamenii pot simți dorul atât față de o persoană, cât și atunci când le lipsesc situații din trecut.
Atașamentul este unul dintre cele mai puternice sentimente umane. E nevoie de atașament și timp petrecut cu o persoană pentru a putea spune apoi că îți este dor. Fiecare dintre noi a observat că dacă petreci timp cu cineva, dorul apare odată cu separarea. E ca și cum integrezi interacțiunea cu acel om în personalitatea ta.
Gesturile simple și situațiile asociate cu persoana respectivă generează un dor puternic. Acest dor poate pune stăpânire pe tine în totalitate.
Pentru a-ți fi dor e nevoie să te implici emoțional, să acorzi timp, să oferi afecțiune, să faci lucruri frumoase și să trăiești momente memorabile; e nevoie să ai o viață emoțională de o diversitate mare și cu nuanțe multe.
Dorul, în cazul în care nu poate fi detensionat, prin interacțiunea cu persoana care-l generază, poate atinge o intensitate asemănătoare suferinței.
Unii oameni de știință susțin că nu există durere mai crâncenă decât cea simțită în urma pierderii unei ființei iubite.
Cum am reușit să fac față dorului după pierderea suferită ?…am înfruntat durerea și dorul în fiecare zi în parte…855 de zile…durerea nu dispare peste noapte… uneori ea “crește” mai ales noaptea, când somnul uită să mai treacă pe la tine. Însă, m-am gândit mereu că urmează o altă zi…o nouă zi…și fiecare zi poate aduce ceva nou, ceva care să mă facă din nou să zâmbesc, să mă bucur…
Am învățat că oamenilor buni li se pot întâmpla lucruri rele. În cazul în care nimic rău nu ni se întâmplă, rămânem în esența aceeași. Nu mai evoluăm. Secretul stă în ceea ce noi numim timp…
Uneori chiar mă întrebam: “Cum încape atâta dor în sufletul oamenilor?”
Am găsit apoi răspunsul…uneori nu încape…îl copleșește…se așterne pe suflet, în suflet, pe lângă suflet…se așterne pe el, în el, pe lângă el ca o pătură groasă…și parcă ți-e prea cald și simți că te sufoci…și dorul nu dispare, ba mai mult, chiar te doare…
Dorul doare! Anestezicul care scade intesitatea dorului este amintirea… amintirile! Recunosc că repet destul de des… “Mi-e dor să nu-mi mai fie dor!”
Era necesar să găsesc o soluție pentru a reduce intesitatea dorului. Cum? Mutându-mi atenția pe situațiile banale de zi cu zi, astfel încât să nu rămân permanent conectată la ceea ce îmi genera dorul. Cu alte cuvinte, e bine să ai mintea mereu ocupată cu ceva, pentru ca dorul să nu pună stăpânire totală pe ea…