Eu sunt un zbor frânt,
O melodie de aripi neterminată
Un pas desculț pe o palma fierbinte,
Un zâmbet pierdut în râsul tău.
Îmi amintesc iubitule prima ta privire. A fost blândă si melancolică precum întregul tău drum. Când m-ai privit am simțit fiorii primei emoții, cum că viețile noastre nu se întâlnesc întamplător.
O lege nescrisă a Creatorului este că noi ne alegem destinul. Ca suflete dornice de cunoaștere, alegem viața precum alegi o carte dintr-un raft. Să aibă titlu bun, poveste frumoasă şi mesajul de bine, precum că viața este frumoasa şi că merită trăită cu entuziasm. Şi eu, ca iubitorul de carte te aleg pe tine şi privirea ta de om bun, cu credință. Am zâmbit la zâmbetul tău şi apoi totul a decurs ca o poveste frumoasă de dragoste. Mâna ta albă si puternică mi-a cuprins existenţa şi m-a făcut să devin sigură pe mine. Şi aveam nevoie de așa ceva, deoarece am suferit de nesiguranță toata viața până să te cunosc.
Singurătatea mea a fugit rușinată la cuvintele tale şi am avut senzația că nu doar apropierea ta mă face mai puternică, ci şi doar o vorba de-a ta. De fapt două…
Şi am crescut din adolescentă către o tanara ambițioasă, capabilă de lucruri mari. Am ajuns să mă mândresc cu mine, cu iubirea pe care sunt capabilă să o împărtaşesc cu tine şi să mă mândresc şi cu succesul pe care l-am obținut în cariera mea de a salva suflete rănite.
Am putut spune că sunt împlinita: cu mine şi cu tine.
Vara a fost lungă şi fierbinte… Şi palmele tale au devenit fierbinți, odată cu sfârșitul anotimpului nostru. Am simțit, nu pot să dezmint asta, că ne apropiam de sfârșitul cântecului nostru de dragoste. De ce? Pentru că îmbratişările tale au devenit mai lungi, mai profunde în trăire. Cuvintele au început să îți lipsescă şi simțeam uneori o lacrimă pe umărul meu când mă diezmerdai cu săruturi fierbinți. Aripile neterminate ale dragostei noastre au cântat o melodie frumoasă însă … orice lucru frumos are şi sfârșit. Iar toamna care stătea sa vină, mi-a dovedit ca nu mă înşelasem.
Valsul tău, valsul meu au devenit o simplă amintire frumoasă. O melodie niciodată terminată dar atât de frumos începută. Ca un zâmbet frumos, oglindit în surâsul meu…
Pașii mei nesiguri au alergat pe o plaja goală pentru a te regăsi. Inima mea bătea nebunește pentru a-ţi simți parfumul buzelor tale. Însă nisipul cândva fierbinte era singurul care simțea emoția pierderii mele. Ai plecat după valsul sufletelor noastre iar eu am rămas un zbor frânt, cu aripile înlăcrimate după surâsul tău…
…Azi sunt din nou în tălpile goale, admirând marea. Azi te aud în sunetul marii şi în adierea blândă a vântului de primăvară. Azi te simt mai mult ca oricând, privindu-mă din toate direcțiile, chiar peste dimensiunea lumii de dincolo de zare.
Azi mă vad schimbată. Ca o rază de lumină care căuta puterea de a încălzi alte inimi rănite, astăzi mă vad primăvara caldă, ca pamantul care dă viața şi înţeles colţului crud al ierbii, mă văd floare de mai în armonia valsului vieții.
Valsul meu.