Suntem in perioada postului Sfintei Marii. Traim vremuri dureroase si suntem adanciti in griji si previziuni sumbre, incat ne facem ca uitam de ceea ce este mai sfant in noi, de credinta noastra, de Creatorul cerurilor si a pamantului. Ne prefacem in ignoranta noastra ca stim sa facem ca totul sa fie bine, cand de fapt ne amagim cu puterile pe care credem ca ni le atribuim. Uitam de Dumnezeu si de dumnezeirea omului pe care de la inceputurile Luminii le-am primit in dar.
Si nepasarea noastra se extinde atat la ceresc cat si la pamantean, uitand de Maica Domnului cea vesnica biruitoare, uitam de mame, de parinti si de toti cei iubiti. Am ajuns sa ne ignoram pana si pe noi, facand ca raul sa patrunda in lume pana la cele mai mici celule ale corpului nostru, in intimitatea cea mai profunda a dumnezeirii noastre. Iar daca si de acolo va disparea lumina, prin acceptul nostru tacit, ce vom face cand vom fi inghititi de intuneric? Cine ne va mai auzi? Probabil nu se va mai auzi nimic, sau poate doar zgomotul ruginit al constiintei noastre fara scapare…
Mai este speranta si Lumina in lume. Prin Maica Domului, pe care o invocam cu insistenta in aceasta perioada, scaparea din intunericul absolut exista printre noi. Trebuie sa o cautam si vesnic sa ne rugam. Si sa veghem. Este singura cale de a ne alina gandurile prafuite de uitare.
Sfanta Maria a fost aleasa din lumea pacatoasa sa aduca prunc pe pamant. A fost rodul lui Dumnezeu in lume, pentru ca acesta sa aduca speranta de salvare. Prin acest sfant suflet, Dumnezeu a ales femeie ca planul sau de reindumnezeire a lumii sa aiba succes. Sfanta Maria prin puritatea sa, prin linistea sa interioara, prin devotamentul sau s-a aratat vrednica sa poarte pe Dumnezeu in pantece. Si prin acesta, lumea cea necredincioasa sa regaseasca calea pierduta, prin ispitirea necuratului.
Sfanta Maica s-a aratat atat de pura fata de lumea din jur incat insasi mesagerul lui Dumnezeu, Ingerul i s-a aratat. Dumnezeul lumilor create si necreate a trimis sol Mariei, prin a face pace cu lumea si sa alunge moartea dintre noi muritorii. Si lucrurile, in chip minunat, asa s-au si intamplat. Dar cu ce sacrificiu? Cu sacrificiul lui insusi Dumnezeu Fiul, cu crucificare si punere in mormant. Iar in tot acest timp Maica Sfanta isi plangea unicul fiu batjocorit de lumea din care si ea facea parte. Lumea nepregatita pentru a primi Lumina si Viata.
Ce a fost in inima Mariei? Nu a fost liniste. Nu a fost intuneric. Nu au fost nici disperare si nici frica. Au fost lacrimile de mama care isi iubeste fiul si ar face orice ca ea sa preia durerea copilului batjocoit si trimis la moarte. Maria a trecut prin durerile fiului pentru ca ea sa iubeasca si mai mult misiunea sa de mama. De data aceasta ca mama a intregii lumi, a mea, a ta si a fiecaruia din noi. Cu intepciune dumnezeiasca s-a daruit lumii astfel incat si dupa adormirea sa sa ramana candela aprinsa credintei noastre, pentru a avea scapare. Avem speranta in pacea sufletului si la inviere langa Dumnezeu. De acolo de unde au inceput toate: si lumile si cerurile si Lumina.
Atat de pura si de curata a fost Maria in misiunea sa incat Ea nu L-ar fi putut purta pe Cuvântul lui Dumnezeu în trup, dacă nu ar fi primit mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu în inimă. Si noi cum privim cuvantul lui Dumnezeu? In care suflet se va gazdui el daca sufletul ne este cufundat in intunericul zilelor noastre prea ocupate? Ce facem noi pentru a ne reinvia speranta Cuvantului in noi? Cred ca tot in Sfanta Maica ne este speranta. Preasfânta Fecioară Maria, ea singură, șezând între Dumnezeu și oameni, pe Dumnezeu L-a făcut Fiul omului, iar pe oameni i-a făcut fiii lui Dumnezeu. De aceea speranta exista. Maria sta calauza si este rugaciune intre noi si Dumnezeu.
Indraznesc sa-ti dau un sfat, om bun: când te rogi în biserică ori acasă, străduiește-te ca în rugăciune să îți înfățișezi toate cuvintele și chipurile — chipul Maicii Domnului, chipurile îngerilor, ale sfinților sau oamenilor de pe pământ pentru care te rogi — la modul ideal, adică așa cum sunt ele în esența lor sau așa cum ar trebui să fie. Să ți-i înfățișezi sfinți, potrivit temeiului lor dumnezeiesc, nu în chip trupesc, sau material, sau păcătos, și îți va fi rugăciunea ta întru bucurie. Asa a facut si Sfanta Maica in rugaciunile sale pentru noi oamenii, in fata lui Dumnezeu. Si astfel lumea traieste in speranta vederii Luminii.
În Maica Domnului avem în cer o inima de mamă, inimă care s-a topit cel mai mult pentru Fiul ei și a bătut și bate ea însăși la inima Lui pentru cauza Lui, care e mântuirea noastră, căci mântuirea nu e o chestiune de justiție, ci de iubire între Dumnezeu și oameni.
Rugati-va si aveti speranta. Intunericul este lipsa luminii. Insa Lumina este totul. Cand Lumina apare, intunericul dispare pentru totdeauna.