Bun gasit dragul meu, bun gasit. Nu te-am mai vazut din anotimpul cand frunzele mangaie pamantul si cerul plange zile in sir. Si eu am plans odata cu venirea toamnei, pentru ca acest anotimp inseamna pentru mine pierdere si incertitudine. Am avut cosmaruri si mi-a fost frica de viata. Asta pentru ca tu, pentru mine, erai intreaga mea lume.
A trecut si iarna si primavara si cu ea s-a nascut in mine din nou dorinta de a trai. De a ma bucura privind frunzele verzi sau lumina soarelui reflectata in albastrul marii. In finalul povestii noastre am avut o disputa. Legata de cat de mult trebuie sa ne implicam in viata. Tu mi-ai spus ca multa trebuie sa fie aceasta, eu am insinuat ca este suficient atat cat trebuie. Parerea mea a fost ca implicarea trebuia facuta in familie si nu cu oamenii din exteriorul sferei noastre de iubire. Si tu m-ai crezut pe moment, dar nu mi-ai dat ascultare. De atunci te afunzi in incertitudini si noi persective, iar eu am ramas aici cu amintirea ca ti-am oferit ce e mai frumos din gandul meu, certitudinea ca iubirea inseamna doi.
Acum prefer sa fiu singura si sa nu ma adancesc in abisul unei singuratati in doi. Puteai fi rau si violent. Puteai fi visator si neimplicat. Puteai fi oricum altfel decat mi-as fi dorit eu. Sfarsitul ar fi fost acelasi. Mai bine nu-mi mai complic viata. Asta a fost si s-a dus ca un balon de sapun in curcubeul soarelui. Cand soarele trece, trece si magia. Iluzia zboara si ramane un nou nimic.
Singuratatea omului nu este altceva decat frica de viata. De aceea iti spun dragul meu, nu mi-e frica de viata. Urasc singuratea si incertitudinile sale. De aceea imi proiectez un viitor intre oameni, cu oameni. Poate si prieteni sau un nou tu. Poate cand incertitudinile vor trece, vei reveni cu alt zambet, cu alt albastru in ochi, dar acelasi tu care stiai sa-mi mangai sufletul.
Poate imi vei spune altfel ca ma iubesti. Admit ca si tu te-ai schimbat si fricile tale s-au transformat in noi sperante. Poate nu-ti vei mai gasi cuvintele dar stiu ca sufletul tau a ramas la fel de salbatic dupa dragostea pe care ti-o pot oferi. Indraznesc chiar sa cred ca te-ai mai maturizat in zilele reci de iarna cand mintea iti era rascolita de dorinta revenirii langa sufletul meu. Maturizare transpusa in vorbe si gesturi pe care ai putea sa mi le dai cu un alt parfum de nebune dorinti…
Bun gasit dragul meu, oricine ai fi. Eu am ramas aceeasi. Nu la fel de dependenta de tine dar mult mai matura si selectiva. Azi imi doresc certitudine si nu sperante desarte. Azi vreau echilibru si nu doar fluturii din stomac care maine, a doua zi, isi vor lua zborul. Vreau echilibrul in lumea mea, pentru ca e vara maturitatii mele. Si daca acum nu doresc aceste lucruri concrete, atunci cand?
Am ajuns sa-mi doresc doar sa te tin de umeri, la pieptul meu. Sa-mi auzi inima cum te striga si te doreste. Vreau sa fii cuminte si doar sa asculti. Probabil ca inima mea iti va vorbi din nou. Dar trebuie sa ai rabdare. Inima mea a invatat sa taca, iarna trecuta. Trebuie sa ai rabdarea de a simti cuvintele si dorintele ei. Si tu te ingrijora, au ramas dorinte la fel de nebune precum le stii din adolescenta noastra tarzie…
Dar fii cu rabdare si ingaduinta. Maturitatea mea poate fi paradisul, dar poate fi si dureroasa ca… intunericul. Echilibrul instabil in care traiesc m-a facut mult mai precauta. Sa te cunosc si sa te descopar cu atentie din nou, pentru a fi asemenea sufletului meu. Nu mai sunt un copil dragul meu, de aceea sunt mai precauta…
Iar daca tu vei deveni din nou soarele universului meu, vei fi depasit barierele nesigurantei mele. Iar daca nu se va intampla asta, te vei stradui sa fii un nou tu, pana cand planetele se vor alinia pentru amandoi. In energie, in vibratie, in trairi. Si vom lupta, pana cand vom vom deveni un nou intreg, ca universul in ciclicitatea sa eterna…
Bun gasit dragul meu…