“Lacrimile vin din topirea ghețurilor sufletești. Celor care plâng, îngerii le sunt aproape.” Hermann Hesse
Tot întrebăm cum să fim fericiți, care este rețeta magică, dar nimeni nu ne spune cum să suferim. Desigur, nu mă refer aici la declanșarea intenționată a unei astfel de emoții, ci la așteptarea și la integrarea ei în paleta vastă a manifestărilor noastre interioare.
De mici, deseori, suntem învățați că suferința este o “emoție negativă” , deși este o etichetă incorectă. Toate emoțiile fac parte din noi, iar negarea unora, pentru că nu tind spre dezideratul universal al fericirii neafectate, înseamnă negarea unei părți importante din noi, a unor informații semnificative despre noi înșine și mediul înconjurător. Suferința ne ajută să ne cunoaștem și ea nu trebuie ascunsă sau negată.
Este sănătos pentru noi să ne distragem atenția și să încercămsă ne schimbăm dispoziția?
Adeseori, oamenii cataloghează suferința emoțională ca fiind problema de care doresc să scape, uitând de cauza care a provocat-o, de fapt, acest răspuns emoțional. Într-adevăr, nimeni nu își dorește să sufere și este firesc să vrem să fim fericiți. Realitatea este, însă, că se simte o diferență clară între fericirea autentică și cea iluzorie, creată prin negarea sau evitarea trsteții sau durerii.
Tristețea, durerea, vulnerabilitatea, neputința, neajutorarea, dezgustul sunt doar câteva dintre trăirile umane firești, cu care putem intra în contact încă din primele clipe de viață. În realitate, toate trăirile sunt determinate de experiențe concrete, iar intensitatea și nuanțele lor aduc informații clare legate de relația pe care o avem cu mediul înconjurător. La începutul vieții noastre, în contact cu o persoană caldă, care aduce siguranță și confort în relație, fiecare dintre noi poate învăța să regleze aceste emoții ( pe care oamenii, în general, le cataloghează ca fiind “pozitive”), acestea se reglează în mod firesc, fiind parte din simțirea naturală umană. În acest sens, distragerea atenției de la propriile emoțiinu este echivalentă cu o autoreglare sănătoasă, înseamnând, de fapt, evitarea și izolarea unei părți din propria identitate.
De ce ne este greu să vorbim despre suferință?
Sunt mai multe motive pentru care poate fi greu să discutăm despre suferință personală sau, chiar și ipotetic, despre suferință, în general. În primul rând, a discuta despre suferință înseamnă a afirma faptul că aceasta există în interiorul nostru. Luarea în considerare a emoțiilor și validarea lor ca fiind reale sunt primii pași spre intrarea în contact cu ele, pentru a le prelucra, în mod sănătos, așa încât, pentru multe persoane, cel mai important și dificil pas este chiar ieșirea din negarea existenței suferinței. În al doilea rând, adeseori, discuțiile despre propria suferință aduc în prim plan chiar emoțiile pe care încercăm conștient (sau nu) să le dăm la o parte, iar persoanele care nu se simt încă pregătite să intre în contact cu acestea, vor tinde să evite orice fel de mențiune a lor. Un alt motiv pentru care ne este greu să discutăm despre suferință, este acela că am fi în situația de a ne deschide față de o altă persoană, căreia îi povestim despre vulnerabilitățile și nevoile noastre. Iar asumarea propriilor vulnerabilități, în contact cu un alt om, poate fi ăn sine o situație stresantă, mai ales dacă de-a lungul timpului nu am fost obișnuiți să facem asta. este important totuși să se contientizeze faptul că o persoană poate învăța oricțnd, dacă vrea cu adevărat, mai ales în cadrul unei relații terapeutice sănătoase, să intre în contact cu propriile emoții într-un mod confortabil, sigurt și sănătos.
Ce învățăm din suferință?
Tot ceea ce simțim, face parte din noi și reprezintă răspunsul natural pe care îl avem în contact cu mediul înconjurător. Reacționăm la ceea ce percepem din natură; prin simțire, știm dacă ne este potrivit sau nu, iar în cazul în care contactul cu mediul care ne aduce suferință, vom știi că avem nevoie de altceva pentru a fi în echilibru și pentru a ne dezvolta ulterior. Cu alte cuvinte, toate emoțiile și, implicit, chiar și trăirile care pentru un om înseamnă suferință, reprezintă, reprezintă căi de acces spre informații legate de noi înșine și direcții de ajustare pentru a ne fi mai bine. În situații în care vom fi atențila acestea, le vom putea da sensul și înțelesul real și vom putea reacționa într-un mod potrivit și adaptat mediului. În caz contrar, vom ajunge să ne interpretăm suferința, să îi dăm sensuri care nu au legătură cu propria persoană și ne orientăm întregul efort de găsire a unor soluții în direcții necorespunzătoare.
Cum să procedăm când avem o suferință, pentru a o înțelege și depăși?
Psihicul nostru are capacități de autoreglare și este important să avem încredere în propria funcționare sănătoasă. Astfel, pentru a înțelege și depăși o stare de suferință în mod sănătos, ete important să ne luăm în serios emoțiile, să stăm în contact cu ele atât cât simțim că ne este potrivit, fără să ne stresăm, încercând să înțelegem mesajul pe care emoțiile noastre ni-l transmit. Doar în contact cu emoțiile noastre putem afla detalii legate de ceea ce ne-a rănit și, implicit, cum putem să ne îngrijim într-un mod potrivit pentru a ne aduce alinare.