Am fost tânără şi luminoasă. Intr-o lume cu prejudecați si lupte, am reușit sa rămân verticala, păstrându-mi frumusețea si lumina sufletului. Am fost de-a lungul timpului si iubita si hulita, am fost apreciata ca mama si femeie, dar si umilita cu înverșunare de oameni perfizi, străini sufletului meu…
Dar am avut speranța si inima frumoasa, mereu deschisa. Am știut sa mă protejez de rău si sa mă învălui intr-o manta de protecție spirituala in care doar Dumnezeu era cu mine si cu gândurile mele. Așa am trecut de greutățile vieții, mereu dure, mereu dureroase…
Am avut si o mana de prieteni alături, părinții mei, copiii – oameni dragi, cu ajutorul cărora m-am transformat si am devenit mereu mai buna… Am învățat (greu ce-i drept) sa fiu mai ordonata. Sa fac ordine in viața mea aparent haotica de sub povara greutăților lumești, sa găsesc puterea simpla de a mă simți fericita, chiar daca lumea asta tumultoasa, in mare măsură, o ia ușor-ușor razna…
Cu ei alături am mai simțit din nou ca mi-e dor de mine… Fără sa mai sufăr din pricina trecutului plin de nori negri, am simțit din nou dorul. Mie dor… si un pic doare.
Când omul de lângă mine îmi spunea odată cat ii este dor de mine, mă simțeam o răsfățata a vieții. Ce putea fi mai frumos sa ții de mana persoana iubita si sa simți ca întregul sau univers ești tu, cu virtuțile si defectele tale. Toate acestea deveneau mărgăritare in ochii iubitului, acesta simțindu-se fericit si împlinit… Atunci măsimțeam dorita! Dar dorul pe care îl simțeam crescând era dorul sau… mereu plecat, mereu la datorie. Eu nu simțeam dorul așa cum îl simt azi. Aveam copiii alături, părinții, persoanele dragi care îmi umpleau universul. Iubeam. Si dorul care doare nu făcea parte din …. ecuația iubirii de atunci.
Azi, după mulți ani, dorul si durerea unui om lipsa capătă o noua dimensiune. Nu neapărat una rea. Astăzi sunt o femeie împlinita, la fel de frumoasa si cu sufletul in lumina. Azi privesc lucrurile cu puterea de a înfrunta viața singura, cu si mai puține persoane dragi alături. Dar sunt acele persoane „cernute” de sita existentei, de pretențiile mele mereu crescânde, de a avea alături doar oamenii de calitate, lângă care mă simt in siguranța. Copiii au crescut, au o mama puternica alături si îşi croiesc drum pe cărările vieții încrezători intr-un viitor frumos, împlinit. Asta pentru ca știu sa fiu acum si mama si tata, prieten si confident…
Deabia acum spun ca simt dorul. Nu acel dor de trecut. El a trecut ca un fum învolburat care nu mai reprezintă mare lucru. Mi-e dor de mine si de virtuțile mele. Mi-e dor sa regăsesc fericirea in lucruri simple. Mă bucura fericirea copiilor mei, mă fascinează seninătatea ochilor părinților mei, iubesc lumina soarelui si întreaga creație care a fost construita si pentru mine.
Iubesc si mi-e dor continuu de credința mea in Dumnezeu care m-a călăuzit mereu. In clipele mele de singurătate vorbesc cu El iar acesta îmi da mereu semne ca drumul ales este cel drept, drumul spre împlinirea menirii de a fi om.
Am renunțat la trecut cu am renunțat si la ideea de a fi veșnic îndrăgostita. Si iubirea acesta fizica are limitele sale. In schimb iubirea in porții mici, de la oamenii si către oamenii la care nici nu te aștepți, poate sa umple un gol de care poate nici nu eram conștienta ca mai poate fi vindecat. Mi-e dor si iubesc vorba frumoasa, devotamentul si stăruința oamenilor care îşi doresc binele, mi-e dor de eleganta si de un stil de viața sănătos, iubesc bărbatul care sărută mana iubitei sale, mi-e dor de a vedea tineri îmbrățișându-se, ador o floare primita de la un om drag, mi-e dor de parfumul de toamna târzie, dor de tot si de toate care dau sens vieții…
Deci lumea este creata in nuanțe de gri. Fiecare din noi trebuie sa privim viața in acele culori de lumina pentru a o face mai îmbelșugata in trăiri. Având mereu dor de frumos, atunci si existenta noastră pământeana devine la fel de frumoasa, la fel de intens trăita.
Se spune ca valul marii este dorul marii de a îmbrăţişa ţărmul… Si eu ca si valul marii, vad ţărmul si îl iubesc. Mi-e si frica, am si încredere! Pentru ca daca ajung la ţărm, voi dispărea… Însa voi avea satisfacția eterna ca am devenit una cu ţărmul, puternica si statornica precum el, in calea tuturor furtunilor…