Se spune adesea, cu o amărăciune tăcută, că „bine faci, rău găsești”. Ca și cum lumea ar fi un câmp de flori pe care, atunci când îl uzi cu grijă, îți răspunde uneori cu spini ascunși. Nu pentru că florile ar fi nedrepte, ci pentru că pământul vieții poartă în el atât semințele luminii, cât și umbrele neînțelese.
A face bine nu este un contract, ci un act de existență. E ca și cum ai aprinde o lumânare într-o încăpere unde alții s-au obișnuit cu întunericul. Lumina, în loc să fie întâmpinată cu recunoștință, este uneori privită cu suspiciune, alteori cu teamă, alteori chiar cu furie. Pentru că lumina dezvăluie, iar ceea ce iese la iveală nu este întotdeauna ușor de privit. Ea arată nu doar frumusețea, ci și ceea ce oamenii ar fi vrut să rămână ascuns.
Și totuși, merită să stingi flacăra doar pentru că unii se feresc de ea?
Adevăratul sens al binelui nu stă în răspunsul celuilalt, ci în curăția gestului. Când dăruiești apă unui pom, o faci pentru că pământul setos cere viață, nu pentru că pomul îți va mulțumi. Fructele sau umbra lui poate nu apar imediat, poate nici măcar în viața ta. Dar rădăcinile, acolo în adânc, se hrănesc și cresc.
„Bine faci, rău găsești” este doar jumătatea de poveste spusă de dezamăgire. Cealaltă jumătate, cea mai profundă, e că binele sădit nu piere niciodată. Poate nu înflorește acolo unde l-ai lăsat, poate nu pentru omul căruia i-ai întins mâna, dar undeva, într-o altă vreme, într-o altă inimă, el va răsări. Acolo unde un gest mic de lumină întâlnește terenul pregătit al sufletului, se poate naște o transformare pe care nu o vei ști niciodată că ai pornit-o.
De aceea, adevărata întrebare nu este: „Merită să fac bine dacă nu primesc nimic în schimb?”, ci: „Pot eu să rămân fidel luminii mele, chiar și atunci când lumea răspunde cu întuneric?”.
Pentru că binele nu este o monedă de schimb, ci o expresie a ființei. Îl faci nu ca să primești, ci pentru că acesta ești tu. Adevăratul dar nu se măsoară în ecoul primit, ci în armonia pe care o creezi în tine atunci când alegi să rămâi lumină.
Și poate că tocmai acesta este cel mai mare act de libertate: să faci bine, chiar și atunci când nu ești înțeles, apreciat sau răsplătit. Să faci bine nu pentru că lumea e dreaptă, ci pentru că tu alegi să fii întreg.
Cu recunoștință și încredere în puterea binelui,
A.C. ❤