Niciodată doi…

Au fost vremuri tulburi, pline de gânduri urate si lacrimi. Au fost zile in care singurătatea  era singura care îmi ținea “companie”. Oamenii, visele păreau pierdute pentru totdeauna, așa cum erai si tu… Nimic din ceea ce era pământean nu mă mai lega de realitatea mea. Am încercat din răsputeri sa mă agat de tine si de zilele noastre frumoase, fericite. Cu copiii alături si tot ceea ce visam ca vom face împreuna.

Lupta nu a fost un succes. Eu am rămas aici, tu acolo, departe. De aceea, intr-un moment de relativa incertitudine in ceea ce se putea numi viitor, am pus palmele pe iarba din gradina „noastră” si am ascultat pamantul. Tu dincolo de el, eu aici, in doua lumi suspendate, care nu pot conviețui împreuna. Si nici nu trebuie sa o facă, pentru ca idealul fiecărei  vieți din cele doua lumi este diferit.

Cu mâinile in iarba dimineții de octombrie târziu, pline de roua catifelata, am simțit pentru prima data de când ne cunoaștem, ca suntem diferiți. Întregul de altădată a pierit, așa cum parfumul dorințelor noastre fierbinți se mai simte doar intr-o amintire târzie. Suntem diferiți si antagonici. Eu aici, cu lupta mea si cu speranțele mele… Tu, departe cu lupta ta, brăzdata de incertitudini. Dar de acum înainte, niciodată doi. Ne-am spus adio, atunci când nu îmi doream. Acum nu-mi mai doresc eu lupta cu iluziile si fantomele trecutului. Acum nu-mi mai doresc roua înghețata a degetelor tale verzi. Îmi retrag mâinile de pe pamant si știu ca peste iarba grădinii va veni iarna. Cu ea zăpada alba care va curata totul…

… Acum, după luni de zile, vine iar vara. De data aceasta cu alte temeri, lumești, dar cu lumina si căldura de a imbratisa din nou oameni dragi. Tu ești uitare. Eu aici.

Eu știu ca viața merge înainte. Pot construi noi vise, noi speranțe. Doresc sa îmi știu copiii fericiți si pe mine împlinita. Sunt tanara, viața este de partea mea. Vreau libertatea pe care mi-as fi dorit-o cu tine. Însa libertatea de acum are alt parfum. Cel al gândurilor liniștite si al idealurilor realizabile. Viața mea nu mai depinde de nimeni si a revenit încrederea de mult pierduta. Acum știu ca pot fi eu de mana cu ai mei dragi, cu ochii luminoși si plini de speranța. Pot reuși si calea vieții a început sa îmi surada din nou. Pentru ca acolo unde Dumnezeu închide o ușa, deschide o fereastra.

Sunt fericita si așa îmi doresc sa raman. Este vorba despre răsăritul care vine întotdeauna după apus. Eu aici, tu acolo. Niciodată doi…