ANI CĂȘĂRICĂ

Uneori, viața se frânge într-o singură clipă și tot universul tău se rescrie în tăcere…Rămâi suspendat între „era” și „nu mai este”, între respirație și gol, între amintire și realitate… Într-o astfel de clipă, lumea mea s-a oprit… Și totuși,

Sunt momente în care simți că trebuie să te retragi un pas, nu din slăbiciune, ci din înțelepciune… Momente în care înțelegi că nu toate ușile ți se vor deschide, nu toate locurile ți se potrivesc, nu toate inimile îți

Iubirea n-are unitate de măsură. Deși ne-am dori uneori să o putem prinde într-o formulă clară, ca să știm cât dăm, cât primim și cât pierdem, ea scapă oricărui instrument. Nu există riglă pentru distanțele dintre două suflete. Nu există

Sufletul nu e o monedă de schimb… Nu e o bancnotă pe care o poți întinde pentru un dram de atenție, pentru o clipă de glorie, pentru un loc la masa celor care aplaudă doar când lumina cade pe tine.

Am obosit să cred în povești… în zâne cu aripi strălucitoare, care aduc lumină în toate umbrele, și în prinți care știu mereu ce să spună, care nu fug, care nu se tem, care te privesc și te văd —

Universul leagă oameni între ei în cele mai incredibile moduri. Unii spun că viața e o succesiune de întâmplări, dar dacă ai privi cu atenție — dincolo de haos, dincolo de graba zilelor — ai vedea cum fiecare pas, fiecare

Se spune că în fiecare om arde o lumină. Nu se vede mereu — uneori e acoperită de praful zilelor, de gândurile care apasă, de umbrele pe care viața le lasă în urmă, dar e acolo, tăcută, vie, încăpățânată. Unii

Octombrie mă găsește mereu cu sufletul cântărind mai mult…E luna care îmi amintește că viața are un fel straniu de a opri timpul, de a frânge drumuri, de a lua din noi ceea ce părea de neclintit. 30 octombrie, cu

Au trecut trei ani de când am așezat între coperți cartea „Iubirea, miracolul din noi”. Sunt nouă ani în care am privit viața, oamenii și inima cu aceeași curiozitate și am descoperit, de fiecare dată, că iubirea este mai mult

Plânge cerul… și parcă de mult îl așteptam să vină să fim triști împreună… E o tristețe care nu doare, ci vindecă. Picăturile lui se rostogolesc peste geam și par lacrimi pe care eu nu mai am puterea să le